Cine ai fi, dacă ai renunța la toate poveștile care ți s-au spus despre tine?

Posted byAndrea B. Ciontos

On March 24, 2025

Cine ai fi, dacă?

Este o întrebare care ma vizitat tot mai des în procesul de autocunoaștere. Mă surprindea adesea în momente de liniște, în care mă întrebam: Cât din ceea ce sunt este cu adevărat al meu? Și cât este rezultatul așteptărilor, fricilor și regulilor altora? De câte ori am ales ceva pentru că „așa trebuie”, și nu pentru că așa simțeam cu adevărat?

Am crescut, ca multe dintre noi, cu un set de reguli nescrise despre cine ar trebui să fim, cum ar trebui să ne comportăm și cât de mult avem voie să visăm. Am învățat ce este acceptabil și ce e considerat „prea mult”. Ni s-a spus, subtil sau direct, că trebuie să fim „bune”, „cuminți”, „responsabile”, „fete de treabă”. Dar cine decide ce înseamnă toate aceste lucruri? Și, mai ales, ce se întâmplă cu dorințele noastre autentice atunci când încercăm să ne încadrăm în cutii care nu ne aparțin?

Cu timpul, am început să-mi dau seama că multe dintre gândurile care îmi ghidau viața nu erau, de fapt, ale mele. Mi-am dat seama că de multe ori am tăcut de teamă să nu deranjez, câte visuri am pus pe pauză ca să nu par egoistă, câte emoții am reprimat ca să fiu „rezonabilă” sau „ușor de iubit”. M-am întrebat adesea de ce simt că nu sunt suficientă… sau, din contră, că sunt prea multă. Prea intensă. Prea emotivă. Prea visătoare. Prea diferită.

Dar ceva în mine a început să se trezească. O voce interioară, timidă la început, apoi din ce în ce mai puternică, a început să mă întrebe: Dacă aș fi fost lăsată să fiu eu, fără presiuni, fără etichete și fără teamă de judecată… cine aș fi fost? Ce viață aș fi ales? Ce mi-aș fi permis să simt, să trăiesc, să devin?

Astăzi, mă uit în oglindă și am ajuns să iubesc cu adevărat, femeia care sunt. Nu pentru că e „perfectă”, ci pentru că este vie, autentică, vulnerabilă și totodată puternică. Pentru că are curajul să se vindece, să se întrebe, să se schimbe. Pentru că a învățat că a fi blândă nu înseamnă a fi slabă. Că a fi sensibilă nu este o rușine, ci o superputere. Că nu trebuie să se micșoreze ca să încapă în așteptările nimănui.

Așa că astăzi, îți întorc întrebarea care mi-a schimbat viața: Cine ai fi, dacă ai renunța la toate poveștile care ți s-au spus despre tine?

Cine ai fi dacă ai da jos, rând pe rând, măștile pe care ți le-ai pus ca să fii acceptată? Dacă ți-ai da voie să visezi din nou cu ochii larg deschiși, să te alegi, să te ierți, să spui „nu” fără vină și „da” fără teamă? Cine ai fi dacă ai dansa mai des, ai râde mai mult, ai iubi mai profund — și ai face toate astea fără să-ți ceri scuze?

Nu e nevoie să găsești răspunsul imediat. E suficient să-ți dai voie să-l cauți. Să fii curioasă. Să asculți. Să-ți creezi un spațiu sacru în care să îți auzi propria voce — aceea care a fost mereu acolo, chiar și atunci când a fost acoperită de zgomotul lumii.

Pentru că în adâncul tău, tu știi. Știi cine ești, ce vrei, ce meriți. Și femeia aceea care vrea să iasă la lumină… ești tu. Întreagă. Suficientă. Extraordinară.

Dacă vrei să înțelegi mai bine cum se formează aceste părți interioare ale noastre, îți recomand și articolul ,,Întoarce-te la tine: dincolo de ce ai fost învățată să crezi’‘